Originile insemnarilor contabile trebuie cautate la inceputurile civilizatiei si activitatilor economice, fiind generate de dezvoltarea schimbarilor comerciale, a raporturilor de piata ca rezultat a diviziunii sociale a muncii.
Cele mai vechi calcule apar pe oasele animalelor. Mai tarziu, operatiile de schimb erau consemnate pe funii innodate sau pe raboj (bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prim crestaturi, diderite calcule sau socoteli), tablite de lut sau lemn, iar mult mai tarziu pe papirus sau pergament.
Prima lucrare de contabilitate tiparita a fost „Summa di aritmetica, geometria, proportioni et proportionalita” (Tratat de aritmetica, de geometrie a proportiilor si proportionalitatii), publicata in anul 1494 si apartine calugarului franciscan Fra Luca di Borgo, profesor de matematica la mai multe universitati. Cel de-al IX-lea capitol al lucrarii, intitulat „Tractatus particularis de computis et scripturis” (Tratat de conturi si inscrisuri) ofera, o descriere a contabilitatii in partida dubla (doppia scriitura). In conceptia sa, partida dubla este definita prin prisma ecuatiei de schimb dintre avere si capital.
La moi in tara s-au pastrat catastife cu insemnari contabile dupa regulile acestui tratat, in anul 1799 la Sibiu, 1811 la Brasov, 1840 la Bucuresti. Inceputul gandirii contabile romanesti este marcata de prima lucrare tiparita in limba romana „Pravila Komertiala” de Emanoil Ioan Nikifor, ce apare la Brasov in anul 1837. Desi lucrarea este o talmacire din limba germana, contributia originala a autorului este faptul ca fundamenteaza o terminologie economica contabila in limba romana. Desigur istoria contabilitatii nu se opreste aici.