Patrimoniul turistic reprezinta oferta efectiva a unui teritoriu insumand elemente de potential turistic cu structurile de primire si de infrastructura specifice. Totodata sunt incluse in sfera patrimoniului turistic si factorii generali ai existentei umane: ospitalitatea, obiceiurile, varietatea si calitatea serviciilor prestate pentru buna desfasurare a activitatilor turistice.
Potentialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale si antropice de pe un teritoriu care starnesc interesul turistilor conducand la realizarea unor activitati turistice.
Oferta turistica este formata din ansamblul elementelor care motiveaza deplasarea in scop turistic si anume:
Resursele turistice sunt elementele naturale sau antropice care pot atrage vizitatorii intr-un loc, care produc impresii. Exemple: o plaja, un munte, o cascada, un monument de arta sau un obiectiv istoric s.a.
Obiectivul turistic este orice element natural, economic, social, cultural, etc. care prezinta un interes de cunoastere sau folosire de catre o masa de oameni pentru care se infaptuieste o activitate turistica.
Zona turistica reprezinta teritoriul caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice de valoare recunoscuta si care poate fi delimitat distinct ca oferta, organizare si protectie turistica.
